duminică, 12 februarie 2017

Un păgân al neamului



                                           de Iacob  C.  Istrati
  Nici Stalin (URSS) şi nici Hitler (Germania)  nu şi-au bătut joc în toţi anii lor de guvernare de ţară şi de valorile  naţionale, cum şi –a batut joc Dodon de RM  în  trei  luni  de  guvernare…
        Odată  cu  venirea  la  cârma  aşa  numitului  stat  Republica  Moldova  a vasalului  şi marionetei  moscăleşti  Igor Dodon, s-a înteţit  genocidul  asupra  poporului român dintre  Nistru  şi  Prut. Această  acţiune s-a început odată cu anexarea părţii de est a Moldovei, adică după 1812 şi nu s-a mai oprit, iar astăzi este  înfăptuită cu sprijinul  conducătorului acestui teritoriu blestemat de soartă, de  un  trădător  de  neam şi de  ţară,  care  nu  are  nimic  sfânt în inimă  şi  suflet din  valorile  naţionale  ale  strămoşilor. Este  un păgân  al  neamului pe nume Igor Dodon. Da, păgân adevărat. Din cele mai vechi timpuri este cunoscut, că noţiunea PĂGÂN înseamnă om viclean, fără credinţă, apt la orice mârşăvii.  Venind  la  putere  în  urma unor  diverse  fraude  electorale,  una  dintre  principalele  fiind  mobilizarea  în  alegerile  parlamentare  din toamna  anului  2016  a   populaţiei unui  stat fantomă,  care  nu  se  supune  deloc  Chşinăului,   numit  republică transnistreană.    întreb: cu ce  drept cetăţenii unui  stat străin  au participat  la alegeri?  Răspund: cu  dreptul  Moscovei, la comanda  ei!  Şi  tot la comanda Moscovei s-a  înteţit  acel  mare  genocid împotriva  poporului roman,  rupt  din  vechea DACIE (România), care  continuă şi azi, devenind  mai aprig  odată  cu venirea la putere  a «fanariotului»  Dodon.  Eu cred că  s-a început  o  nouă  perioadă  în istoria  basarabenilor,  aidoma celei fanariote,  care a  fost în Ţările  Române (1711-1821). Şi  dacă  numele de FANARIOT  venea  de la mahalaua  Fanar din  Constantinopol (Istambul), apoi azi  noi trebuie  să-i  numim  pe  domnitorii  întronaţi  cu  ajutorul  Moscovei-  Kremlinişti.  De  altfel,  această epocă  kremlinistă  a început  tot  atunci, după  anexarea părţii  stângi  a  Nistrului în 1792  şi a Basarabiei (1812).  De  atunci a  pornit acest  genocid  faţă de naţiunea  română, mai  cu  seamă  genocidul cultural. Acesta reprezintă distrugerea culturii, limbii şi identităţii etnice a unui popor. Asăzi  ne aflăm  la  răscrucea de  a  mai  dăinui  ca neam ori  de    a  dispare.  Anume pentru  a ne  dizolva  în  marea slavonă a pornit sârguincioasa muncă  «preşedintele tuturor moldovenilor»:  înlocuirea limbii de  stat şi istoriei naţionale a  românilor,   înlocuirea  drapelului şi…adio, identitate naţională. Mi-i grijăcă vom  deveni «novoruşi»…                                    
        Apropo: planul-testament al lui Petru cel Mare a fost  o  perioadă  stopat, iar acum a  început  o nouă  luptă  pentru a  se  aduce  cât  de cât  spre  realizare.  Rusia  se întinde până la Oceanul Îngheţat de Nord,  Oceanul Pacific, Crimeea,  dar la Vest  s-a cam împotmolit în noroi. S-a  oprit  în hotarul Ţărilor  Baltice, în   UE. Dar  nu face    ne  liniştim. Suntem  înconjuraţi de   statele  slave cu  şefi  proputinişti, chiar şi ugro-finii unguri   (Ungaria), care aşteaptă cu nerăbdare destrămarea  României. Nu  degeaba  Vlad Putin i-a  dăruit  holopului  Iaguar  Dodon  harta  vechii  Moldove.  Eu  cred că Moscova l-a  racolat, cumpărat  pe  Dodon pentru  a-şi realiza mai uşor planul de  extindere  a  Rusiei  (de  acaparare). Să nu  se  supere  unii  pe mine, dar,  credeţi-mă  că eu anume  acest  plan  al Rusiei  îl intuiesc- distrugerea  României,  inclusiv  a Basarabiei şi crearea  unui  al   doilea  stat rusesc-Novorusia  ori Malorosia…
       Dar a cam  dat  în bară Putin. Nu s-a aşteptat, că Ucraina s-a distanţa în aşa  măsură de  «fraţii»  mai mari, şi care  acum stă în  calea  expansiunii ruse.  La moment pe noi  ne interesează  Dodon, acest  trădător de  neam şi ţară, vasal  al unei ţări străine.  Ceea ce  face el astăzi, adică acţiunile lui  ca  conducător al  RM  sunt  antistatale.  Din cele  mai vechi timpuri, istoria  nu a  întîlnit  nici  un  conducător  de  ţară,  care  să-şi  trădeze şi să-şi  vândă  neamul…       
1.        Nici  Stalin, nici  Hitler n-au atentat la drapelul de stat al ţării lor, propunând să fie  inlocuit  cu  un  alt  steag, astfel bătându-şi joc de cel mai sfânt  atribut  al  statului,  pe care  l-a sărutat, depunând jurământ acestui popor. Dodon  a  făcut  acest lucru…                                                                               
                    Articolul 12                       
Simbolurile statului
    (1) Republica Moldova are drapel, stemă şi imn.    
(4) Imnul de Stat al Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică.
    (5) Drapelul, stema şi imnul sînt simbolurile de stat ale Republicii Moldova şi sînt ocrotite de lege
 PS: Este  un atentat   pe  care  îl consider act  de CRIMĂ faţă  de popor, trădare  de  ţară.  DODON  TREBUIE  JUDECAT
 2.        Nici  Stalin, nici  Hitler  n-au  înlocuit  limba  de  stat a  poporului  său cu  altă  limbă a altui stat  ori cu  altă  limbă  născocită…cum  a  făcut  Dodon,  schimmbând la  preşedinţie limba  română de  stat într-o  limbă  născocită  de Moscova,  numită moldovenească.   
 3.        HOTĂRÎREA  Curţii  Constituţionale Nr. 36 din  05.12.2013    privind  interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în corelaţie cu Preambulul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova: 124. În lumina celor expuse, examinând efectul cumulat al celor două dispoziţii privind denumirea limbii de stat, Curtea constată că interpretarea coroborată a Preambulului şi a articolului 13 din Constituţie este în sensul unicităţii limbii de stat, a cărei denumire este dată de norma primară imperativă din Declaraţia de Independenţă. Prin urmare, Curtea consideră că prevederea conţinută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conţinute în articolul 13 al Constituţiei.
PS: Este  la fel o crimă,  un  atentat asupra  unui atribut  sfânt, de  leagăn  al neamului.  DODON TREBUIE  JUDECAT!
 4.        Care dintre conducătorii unor  state străine s-au  dezis  de  istoria  naţională, înlocuind-o cu  falsuri?  Nici unul în afară  de Dodon, care optează  deschis pentru înlocuirea istoriei   naţionale adevărate  cu una  falsă,  strâină.
 PS: Este  o  crimă să te  ridici împotriva istoriei  strămoşilor.  E un act de trădare a neamului, ţării.  DODON  TREBUIE JUDECAT
 5.          Nici  comunistul Voronin  n-a  mers  la fărâmiţarea statului, împotrivindu-se  promt planului  Moscovei  de  federalizare a RM numit Kozac, dar  Dodon face  de-acu primii  paşi spre  înfăptuirea  acelui plan de  federalizare,  adică şi aici  încalcă art.  2 şi 3 al constituţiei, care  prevăd:
Articolul 2
Suveranitatea şi puterea de stat
    (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.
Articolul 3
Teritoriul
    (1) Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil.
    (2) Frontierele ţării sînt consfinţite prin lege organică, respectîndu-se principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
PS. Este  un  atentat  asupra  integrităţii  teritoriale  a statului.-  DODON  TREBUIE  JUDECAT.
6.         Oare  mai  este  în lume  vre-un şef  de  stat, care    se  închine  în  faţa  mormintelor eroilor duşmani străini, care  au ucis feciorii şi fiicele  poporului lui?

PS.   Această  faptă  este  echivalentă  cu  trădarea de  Patrie! DODON  TREBUIE  JUDECAT!
          Bine  ar  fi să  nu  am dreptate, dar  evenimentele,  ceea  ce s-a întâmplat de  la 2009  încoace  vorbesc altfel.  Am scris  de  mai multe ori,    toate  permutările, trădările membrilor partidului  comunist au  fost  scenarizate, camuflate pentru  a împânzi  alte  partide  cu membri forte, de influenţă,  ca pe  unele  să le întărească,  iar pe  altele    le  distrugă. Aşa a ajuns  Marian Lupu  în fruntea  PD-ului şi  celelalte  vînturi  şi  furtuni ce  s-au  petrecut  mai târziu  între  partide  au  fost  coordonate  de  «grupul  din umbră», pe care  îl  cunoaştem cu  toţii.   
         Ultimile  alegeri  prezidenţiale  la fel au  fost dirijate,  partidele manipulate  până  la  absurd… Cine îmi va spune,  de  ce  după  alegerile  prezidenţiale  fraudate,  câştigate  de  Dodon,  nu  s-a produs  nici  o explozie socială serioasă din partea  adversă,  a  partidelor proeuropene? De  ce  au  luat cu  toţii  apă în gură  şi alegerile  au fost validate?  Numai  după aceea a  urmat scrisoarea  de  protest  a  Maiei  Sandu?  Ori  poate, că  a fost  depusă  cu mult  mai  înainte,  dar  lăsată   fără atenţie  intenţionat? Au trecut  mai  bine  de trei  luni  de  atunci, dar reacţiile  la  activitatea  parazitară  a  lui Dodon  e  cu  totul  slabă…  Tac  preşedinţii de  partide,  tac  şi  acei de  partiduţe. În loc    se  unească  pentru a-l  demite  pe  Dodon, dânşii  mai  fată  un  partid.   Mai vine-o dezbinare...  Oare nu ne ajung atâtea? Sau credeţi că  toţi alegătorii şi susţinătorii celorlalte partiduţe vor adera fuguţa la acest partid nou? Aşa ceva nu se  va  petrece. De ce? De atâta, că aşa numiţii lideri ai partiduţelor sunt mai egoişti decât conţine în sine noţiunea de EGOIST. Numai pe  dânşii se văd  în vârful piramidei. Îmi pare rău de Dl. Şalaru, că este într-adevăr un mare patriot, dar prin pasul acesta ce-l face acum are numai de perdut, atât din imagine cât şi... Dacă depunea un mare efort pentru unirea a toate partiduţe, atunci devenea acel erou unificator pe care-l aşteaptă toată românimea. CU PĂRERE DE RĂU a  mers pe o cale mult mai uşoară, ca şi mulţi alţii...  E  mai uşor să faci un partid şi  să aştepţi campania electorală, decât să convingi pe cineva alde tine să renunţe o funcţie principală pe una secundară, când fiecare se socoate buricul... Aşa, cum au procedat şi grupul lui Ion Hadârcă, Ana Guţu, Andrei Năstase, Maia Sandu, nu e bine, fiindcă au mers pe aceiaşi cale uşoară, de constituire a partiduţelor în loc să lucreze, să lupte pentru unificarea acelor partide proeuropene şi româno-unioniste: PL, PLDM, PNL, PLR, PPD. Şi la alegeri de făcut o coaliţie cu PD şi alte partiduţe proeuropene. Dacă acest lucru nu s-a făcut la alegerile prezidenţiale din 2016, atunci este inevitabil de făcut la următoarele alegeri, altfel ne-am luat rămas bun de la tot ce am obţinut de la *90 până acum. După mine, asta e realitatea tristă. Mai avem un singur pilon, care ne poate salva.  Aces  pilon  este  Măria  sa  Electoratul unionist şi proeuropean, care  trebuie  unit  cât  nu  e  târziu. Pentru  aceasta  e  necesar, e  o  datorie  civică  de  a  se uni  toţi  conducătorii  de  partide.  Acest lucru se numeşte unirea partiduţelor în unul singur sau într-o confederaţie cu un Consiliu  în frunte, alcătuit din preşedinţii partidelor -  copreşedinţi. Acest lucru se poate de făcut uşor, dacă  se  doreşte  cu adevărat să supravieţuim ca naţiune şi şă ieşim   de sub călcâiul Moscovei.    Dacă nu, atunci genocidul   faţă de  poporul roman  despre  care  am scris  mai sus  are sorţi de  izbândă.  Şi nu  genocidul ca  noţiune completă, care  înseamnă exterminarea  biologică a  unei naţiuni va  fi  pus pe prim-plan  de  către duşmani, dar  genocidul  cultural,  care  după mine,  este  mai  straşnic, căci  îmbină în sine  dezicerea de  cultură,  de  neam, de  valorile  naţionale, adică  asimilare  totală, distrugerea  identităţii  etnice.   ACEST  LUCRU  NU  ÎNŢELEGE  PREŞEDINTELE INTERNAŢIONALIST AL  NU  ŞTIU  CUI…
      Reieşind  din situaţia creată în  RM,  Sfatul  Ţării 2 ar  trebui  de  urgenţă    ia  situaţia sub   control,  fiind  unica  forţă  civică,   aleasă  de către  1725  de  delegaţi  ai  Congresului  de constituire a Sfatului Țării 2 la  27 martie  2016.     se situeze în fruntea  Mişcării civice, nonviolente,  pentru  a  păstra  şi  promova  valorile  noastre naţionale, a ţine  aprinsă  flacăra   unităţii noastre, vectorul  european  al  ROMÂNIEI  MICI  şi  ai  condamna  pe  toţi  păgânii  neamului  nostru  român. 

           DOAMNE  AJUTĂ!