luni, 10 aprilie 2017

În continuarea programului de refacere și reorganizare a Consiliului Mondial Român, am avut o întâlnire cu dl. Mihai Nicolae și cu dl. Valentin Bercă

În continuarea programului de refacere și reorganizare a Consiliului Mondial Român,  am avut o întâlnire cu dl. Mihai Nicolae și cu dl. Valentin Bercă în care am discutat situația Filialei CMR-România.
Având în vedere că dl. Mihai Nicolae este extrem de implicat in diverse activități, atât în cadrul Institutului Frații Golescu pe care-l conduce, cât și la Acțiunea 2012, am convenit ca dl. Valentin Bercă să preia, ca Director, conducerea Filialei, având ca sarcini:
- dezvoltarea bazei de membri cu organizatii si persoane fizice;
- pregătirea unor activități care să se înscrie în programul Anului Unirii.
Dl. Mihai Nicolae îi va preda toate documentele Filialei CMR-România, dar îi va acorda tot sprijinul necesar. De altfel, Institutul Frații Golescu, condus de dl. Mihai Nicolae devine membru al Consiliului Mondial Român.

Am fost invitat la studioul din București al postului TV Unirea, pentru o transmisie în direct pentru Chișinău.
Subiectele abordate in cadrul interviului au fost:
- importanța NATO pentru România
- avantajele NATO pentru Basarabia
- ce părere am despre opoziția lui Igor Dodon față de deschiderea Biroului NATO la Chișinău
- ce actiuni, inițiative și demersuri pot fi benefice pentru succesul Anului Unirii
- descrierea activităților CMR în favoarea României și procesului unionist
- ce se poate face pentru o reînvigorarea rapidă a CMR

Am arătat că aderarea la NATO a însemnat garanția de securitate și stabilitate externă a României, un pas major în crearea predictibilității de țară care a permis aderarea ulterioară la UE.

Pentru Basarabia, NATO poate deveni de asemeni garant al securității, mai ales că astăzi, ocuparea unei părți a teritoriului său de o armată străină, dovedește că nu este capabilă să-și apere integritatea, suveranitatea și administrarea propriului teritoriu. In acest fel, climatul intern este marcat de instabilitate economică, socială și etnică.
Dar, Basarabia nu va putea deveni membră NATO decât prin integrarea în România (prin Unire). În același timp, trebuie să fim realiști să admitem că Unirea este, în cele din urmă, un act politic. Iar ca act politic, trebuie ca pe plan intern să existe o largă coaliție a partidelor româno-unioniste capabile să dețină majoritatea parlamentară. Pe plan extern, nu se poate face abstracție de Rusia care trebuie să facă parte din ecuație.

Dl. Dodon, am spus, are probabil niște consilieri nu foarte înțelepți, consilieri care nu pot face deosebirea între starea de OCUPAȚIE și starea de DIPLOMAȚIE.
OCUPAȚIA împiedică guvernul să-și exercite prerogativele de suveranitate și administrare pe teritoriul său național ocupat. Acest lucru se întâmplă în Transnistria din cauza unor trupe rusești de ocupație.
Cine acceptă și colaborează cu ocupantul va fi, mai devreme sau mai târziu, judecat și de propriul popor și de Istorie, ca trădător. Poate fi amintit Mareșalul Petain, eroul Franței din Primul Război, care pentru atitudinea sa colaboraționistă cu Germania nazistă a fost judecat și condamnat ca trădător.
DIPLOMAȚIA deschide punți de dialog, de înțelegere reciprocă, de întrebări legitime și de răspunsuri edificatoare. De aceea un Birou NATO este o adevărată ambasadă, nu o forță de ocupație.
Dl. Igor Dodon trebuie să se edifice cu ceea ce dorește.

Am reamintit propunerile pe care le-am transmis în mesajul de la Parlament cu ocazia aniversării a 99 de ani de la Unire. De asemeni am lansat ideea consultărilor prin delegații al parlamentarilor Chișinăului la colegii din Parlamentul României.
De asemeni, am propus internaționalizarea mișcării unioniste, adică, manifestările din cadrul comunităților românești să se extindă la instituții guvernamentale străine (sau locale) pentru a le sensibiliza și implica în susținerea manifestărilor unioniste.
Ca exemplu, l-a constituit Actul Primăriei Atlantei, Georgia, din 2001, prin care autoritățile recunoșteau și instituiau ziua Unirii Basarabiei cu România ca sărbătoare a orașului. Acest document a fost redactat ca urmare a acțiunilor întreprinse de CMR.

Am arătat că este nevoie de o întinerire a CMR, deoarece o nouă generație de români este din ce în ce mai activă, prin crearea unor comunități noi și puternice în Italia, Spania, Portugalia, Germania, Franța. În fond, este timpul schimbului de ștafetă. De aceea am făcut apel către românii din diasporă să ni se alăture și să formeze Filiale CMR in țările în care se află.

Mircea Popescu

Un comentariu:

  1. ce faceti DL DOGARU? ii lasati pe astia sa ne lase sa murim pana in 2022? spuneti-le ca sant in arata pensii de 700 r .

    RăspundețiȘtergere