joi, 14 august 2014

Minorităţile maghiară şi ucraineană din România PRIMESC ZECI de MILIOANE DE EURO de la stat, românii din Ucraina au primit de 100 de ori mai puţin

Dezinteresul total al statului român pentru etnicii români din afara graniţelor este una din constantele politicii româneşti, din ultimii 25 de ani.
Fie că este datorat lipsei de coloană vertebrală, fie din teama de a nu supăra pe cine nu trebuie, politicienii români au făcut puţin pentru cei care sunt parte a neamului românesc, dar sunt rupţi din trupul ţării.
Confirmarea acestui fapt a fost oferită la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului, acolo unde prezenţi reprezentanţi ai românilor de pretutindeni, dar niciun reprezentant al statului.
Mai mult, Eugen Popescu, preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni (FNRP), a arătat că statul român alocă de 30 de ori mai mulţi bani pentru minoritarii din ţară, decât pentru românii din afara graniţelor.
“În mare, cifra aproximativă pentru minorităţile din România este de peste 30 de milioane de euro, să ne înţelegem, pentru aproximativ două milioane de minoritari în România. Cifra pentru cei 10 milioane de români din afara frontierelor României, cifra alocată prin Departamentul pentru Românii de Pretutindenii, este de un milion de euro. Situaţia este foarte gravă şi arată dezinteresul profund al autorităţilor române vizavi de minorităţile româneşti din afara frontierelor“.
Datele oferite de Eugen Popescu vorbesc de la sine: în timp ce statul româna a finanţat comunitatea ucraineană din România cu aproape 2 milioane de euro, pentru românii din ţara vecină, aflaţi într-o situaţie disperată, România a alocat sub 20.000 de euro.
Situaţia este şi mai gravă în Bulgaria: statul vecin nici măcar nu recunoaşte comunitatea românească drept minoritate naţională deşi este formată din peste 160.000 de oameni. În schimb, minoritatea bulgară, formată din 10.000 de persoane, este reprezentată în Parlament, beneficiază de grădiniţe şi de liceu cu predare în limba maternă, biserică, mijloace mass-media, activităţi culturale în limba bulgară şi de un buget de aproape 400.000 de euro.
Cifrele în ceea ce priveşte minoritatea maghiară sunt însă, cu-adevărat obscene. Deşi liderii maghiari nu pregetă în a cere drepturi suplimentare, ba unii chiar militează pentru segregarea ţării pe criterii etnice, statul român îi finanţează cu peste 20 de milioane de euro, prin Fundaţia Comunitas, sumă ce nu include finanţările acordate învăţământului în limba maghiară. Pe lângă banii de la statul român, minoritatea maghiară primeşte bani şi de la Budapesta, a spus Eugen Popescu.
Vă daţi seama câţi bani sunt la dispoziţia minorităţii maghiare ca să-şi păstreze identitatea şi să se manifeste politic în România, de maniera pe care o consideră necesară. Este o diferenţă majoră între acest mod de a trata minorităţile care sunt în România şi minorităţile româneşti din afara frontierelor României“.
Poltica Ungariei faţă de minoritatea română din ţara vecină este sintetizată de cifre: din 100.000 de români, au mai rămas 25.000, dintre care doar 11.000 mai vorbesc limba română.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu